Antena 3 CNN Be EU Cristian Terheş, despre protejarea democrației în Europa: "În Moldova, Biserica este folosită pentru obiective politice"

Cristian Terheş, despre protejarea democrației în Europa: "În Moldova, Biserica este folosită pentru obiective politice"

M.P.
1 minut de citit Publicat la 10:50 18 Oct 2025 Modificat la 10:50 18 Oct 2025
cristian terhes ridica pumnul drept
Cristian Terheş, despre protejarea democrației în Europa: "În Moldova, Biserica este folosită pentru obiective politice". FOTO: Hepta

Europarlamentarul Cristian Terheş a comentat, în cadrul emisiunii Be EU, pericolul reprezentat de factorii externi descoperiţi în procesele electorale din diferite naţiuni europene. El a dat, ca exemplu, România şi Republica Moldova, unde s-a dovedit că a existat un amestec al Rusiei.

"Într-adevăr, sunt membru al Comisiei EUDS (European Democracy Shield), o comisie specială înfiinţată, provizorie, cu obiectivul de a identifica amenințările cu privire la procesul democratic din UE şi din statele membre şi ce măsuri de contracarare se pot face.

Au fost audieri şi a unor reprezentanţi de la TikTok, care au ieşit public şi au spus de o rețea de zeci de mii de conturi care erau operate din Turcia cu conexiuni în Rusia pentru un anumit candidat participant la alegerile respective (n.r. - alegerile prezidenţiale din România, din 2024). 

Am avut o serie de experţi care ne-au vorbit despre modul în care Rusia se foloseşte de biserici, pentru a-şi promova obiectivele geo-politice, cum ar fi în Republica Moldova. În Moldova, este un caz-şcoală. Există două mitropolii ortodoxe: una a Basarabiei, care ţine de Biserica Ortodoxă Română, în timp ce Mitropolia Chișinăului şi a întregii Moldove are un obiectiv contrar, să se continue relaţie Moldovei cu Rusia.

La finalul acestei comisii, vom emite un raport. Fiecare grup politic are propriile viziuni despre cum poate fi protejat procesul democratic.

Eu insist pentru protejarea corectitudinii procesului electoral, pentru că alegerile trebuie să fie şi corecte. În primul rând, respectivii candidaţi să respecte legea electorală, precum şi libertatea candidaţilor să-şi expună punctul de vedere.

Trebuie să protejăm procesul electoral de o influenţă malignă, cum vedem că s-a întîmplat în tot mai multe state, în cazul de faţă Rusia. Viziunea că vor veni ruşii şi vor mitui un politician să facă anumită lucruri... Azi nu mai trebuie să mituiască, candidează la alegeri şi îi ajută să câştige.

Rolul nostru în comisie este să găsim acest just echilibru între a lăsa libertatea de expresie necenzurată, dar să ai şi mijloace de protecţie a procesului electoral. 

Dacă vă uitaţi în Germania sau în Franţa, există tot felul de state arabe care sunt implicate în procesele electorale", a declarat Cristian Terheş

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close