Un sfert din totalul accidentelor de anul trecut au avut loc pe această şosea, botezată pe merit "Drumul Naţional al Morţii". De un an, ministerul Transporturilor are pe hârtie un proiect privind reabilitarea DN1, ca să-l facă mai sigur.
Toate statisticile aratã cã DN 1 este cea mai periculoasã şosea din România. 31 de oameni au murit pe DN1 numai în primele 9 luni ale acestui an. O arterã cu 85 de puncte negre, zone critice în care în ultimii cinci ani au avut loc în medie câte 10 accidente grave. Cele mai periculoase localitãţi sunt Otopeni cu 17 accidente, Puchenii Mari cu 16 accidente şi Bãneşti cu 14 accidente.
Zona în care a avut loc accidentul lui Şerban Huidu, tronsonul dintre Timişul de Sus şi cartierul braşovean Dârste, se află pe lista punctelor periculoase stabilite de ministerului Transporturilor. De la începutul anului, în acest loc s-au produs cinci accidente grave.
Ministerul Transporturilor are un proiect de reabilitare a DN1, inclusiv a tronsonului de la Timişul de Sus.
Securizarea DN 1 în 34 de puncte va costa 44 de milioane de euro. O parte din bani vor fi din fonduri europene, iar licitaţia va avea loc până la sfârşitul acestei luni.