Porsche a convins un judecător american să respingă două procese în care compania era acuzată că a provocat unor fonduri de hedging pierderi de peste două miliarde de dolari prin înşelarea investitorilor, când a cumpărat acţiuni Volkswagen (VW) în 2008 în scopul preluării grupului, informează
Mediafax.
Reclamaţiile au fost făcute de fondurile de hedging Alliott Associates şi Black Diamond Offshore, în numele a 39 de fonduri din SUA şi străinătate. Holdingul Porsche era acuzat că a înşelat investitorii, ascunzând faptul că intenţionează să preia VW, precum şi cât de mult a investit în acţiunile producătorului auto german.
Porsche a anunţat pe 26 octombrie 2008 că deţine aproape toate acţiunile commune ale VW, ceea ce a dus la aprecierea cotaţiei acestora.
Judecătorul a arătat că astfel de acuzaţii de fraudă se aplică doar acţiunilor listate la bursele interne şi a tranzacţiilor pe aceste pieţe şi a precizat că decizia sa se aplică şi altor reclamaţii simulare împotriva Porsche.
Producătorul german de automobile de lux a convenit în august 2009 să fuzioneze cu VW, după ce nu a reuşit să preia grupul.
Tribunalul American a respins şi acuzaţiile aduse fostului director general al Porsche, Wendelin Wieking, şi fostului director financiar Holger Harter.