Potrivit Mediafax, proiectul pilot iniţiat de RATB a început în luna iulie, pe liniile expres 780 şi 783, fiind apreciat de călătorii care circulă pe traseele respective, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Regiei Autonome de Transport Bucureşti.
Conform reprezentanţilor RATB, proiectul doreşte îmbunătăţirea serviciilor oferite călătorilor, prin aplicarea unor noi proceduri de monitorizare a activităţii de control şi crearea unor condiţii de transport civilizat.
"Ca urmare a aplicării noii metode de monitorizare a activităţii de control, călătoriile frauduloase pe aceste linii au fost eliminate, iar validările au crescut semnificativ. De asemenea, s-a înregistrat şi o creştere a încasărilor la punctele de vânzare situate pe traseul liniilor expres, datorită prezenţei permanente a agentului de control în mijloacele de transport", a precizat RATB.
Astfel, proiectul a fost extins şi pe linia 254, iar în perioada următoare va fi implementat pe toate liniile de transport public ale RATB.