ANAF a efectuat un control fiscal în 2009, control contestat la vremea aceea de Robert Negoiţă. Candidatul USL spune că a depus la ANAF o contestaţie la care nu a primit niciun răspuns, deşi termenul legal era de 45 de zile. Potrivit acestuia, ulterior, ANAF i-a făcut plângere penală la DNA pentru evaziune fiscală. Negoiţă susţine că ''plângerea'', ''stă nerezolvată de trei ani'.
În acelaşi timp, a arătat Robert Negoiţă, DNA a rezolvat cazuri identice cu al său, dând rezoluţia neînceperii urmării penale.
„Le cer celor de la DNA, prin intermediul presei, ca până pe 10 iunie să-mi spună şi mie este dacă este sau nu în regulă acel control al ANAF ca să dea ocazia ANAF să răspundă la acea contestaţie dacă este sau nu în regulă acel proces verbal despre care cei din domeniu au spus că nu are nicio legătură cu realitatea“, a spus Negoiţă într-o conferinţă de presă.
El a dorit să precizeze că nu a avut niciodată contracte cu statul şi datorii la stat şi a susţinut că „problema a intervenit în 2009“, pentru că în acel an a făcut parte din comisia parlamentară de anchetă Elena Udrea.
„Şi atunci au început problemele mele cu Fiscul. Mulţi în situaţia mea au câştigat procesele cu ANAF. În aceeaşi speţă sunt şi jurnalişti abuzaţi de ANAF dar care, spre deosebire de mine, au avut ocazia să se judece. Până acum m-am judecat cu ei doar sa-mi obţin dreptul de a câştiga contestaţia“, a susţinut Negoiţă.
Vicepreşedintele PSD a denunţat faptul că reprezintă 'o temă de campanie' fiind totodată ţinta „unui atac foarte virulent din partea PDL“.
El a prezentat presei un document prin care se trimit comunicatorilor mai multe mesaje de la centru, sub formă de recomandări, şi care sunt apoi folosite în apariţiile publice ale acestora.
Potrivit acestuia, mesajele PDL conţin între altele faptul că „Robert Negoiţă are 45 de milioane de euro datorii la stat“, că „este acuzat de proxenetism, de corupţie şi că practică în mod curent calomnia şi minciuna“.
„Mesajul e dat de la staff-ul de campanie al PDL de la centru către comunicatori gen Vişan, Popoviciu, Sulfina Barbu“, adăugat el.