Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Daniel Oajdea, candidat PP-DD la Primăria Iaşi: Prioritară este ieftinirea facturilor la utilităţi

Daniel Oajdea, candidat PP-DD la Primăria Iaşi: Prioritară este ieftinirea facturilor la utilităţi

1 minut de citit Publicat la 12:42 23 Mai 2012 Modificat la 12:42 23 Mai 2012
Daniel Oajdea, candidat PP-DD la Primăria Iaşi: Prioritară este ieftinirea facturilor la utilităţi
Foto: Mediafax

Deputatul Daniel Oajdea, candidatul PP-DD la primăria Municipiului Iaşi, a susţinut într-un interviu, acordat Agerpres, nevoia ieftinirii vieţii de zi cu zi a ieşenilor în sensul reducerii facturilor la întreţinere prin preluarea de către Primărie a producţiei agentului termic şi prin anveloparea cu costuri mici a blocurilor.

Oajdea a enumerat măsurile pe care le va lua dacă va câştiga postul de primar, precizând că prioritară este ieftinirea facturilor la utilităţi, apoi inventarierea amănunţită a lucrărilor făcute din fonduri europene astfel încât şantierele să fie închise cât mai repede, lucrările să fie de calitate, iar Uniunea Europeană să nu mai aibă motive să retragă banii.

„Voi monitoriza cu atenţie activitatea Salubris pentru că oraşul este foarte murdar şi plin de praf. Modalitatea de acordare a autorizaţiilor de taximetrie trebuie schimbată astfel încât persoanele fizice autorizate să aibă prioritate. Acum, majoritatea autorizaţiilor sunt eliberate unor firme 'prietene' Primăriei care, la rândul lor, impun o taxă de şmecher taximetriştilor care nu au acces la sistemul mafiot. Îmi doresc o echipă de fotbal în cupele europene iar unica soluţie pentru aceasta este atragerea unui investitor privat. Oraşul are nevoie de noi creşe şi grădiniţe. Voi construi terenuri de sport în toate cartierele şi o bază sportivă de masă la care să aibă acces toţi ieşenii“, a adăugat candidatul PP-DD la Primăria Iaşi.

Daniel Oajdea are 42 de ani, este licenţiat în Construcţii şi Arhitectură şi doctorand în domeniul Inginerie Civilă - Geotehnică şi Fundaţii.

×
x close