Potrivit Agerpres, Diaconescu a venit la întâlnirea cu simpatizanţii acestei formaţiuni politice alături de deputatul Daniel Oajdea, candidatul PP-DD la Primăria Iaşi, şi liderul filialei locale, Vlad Hogea, candidatul la Consiliul Judeţean.
Pentru a se face auzit de mulţime, Diaconescu s-a urcat pe soclul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Piaţa Unirii. De aici, Diaconescu le-a cerut celor prezenţi să nu mai voteze cu reprezentanţii USL şi de PDL pentru ca aceştia să nu mai ajungă la conducerea ţării. El a cerut în schimb să le acorde o şansă candidaţilor săi la alegerile locale ce vor avea loc în 10 iunie.
'Municipiul Iaşi va deveni din 11 iunie o zonă liberă de ciocoi. Istoricul Vlad Hogea este un simbol al partidului nostru, este şeful organizaţiei judeţene şi trebuie să lupte pentru a înlătura puterea, trebuie să-i îndepărtăm pe cei care au făcut rău acestei ţări', a spus, printre altele, Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu se va afla în cursul acestei zile în mai multe localităţi din judeţ unde va avea întâlniri cu simpatizanţii săi.