Antena 3 CNN Politică Incidente electorale în Bistriţa-Năsăud: Maşini PDL atacate cu ouă, afişe rupte şi scandaluri

Incidente electorale în Bistriţa-Năsăud: Maşini PDL atacate cu ouă, afişe rupte şi scandaluri

1 minut de citit Publicat la 14:08 21 Mai 2012 Modificat la 14:08 21 Mai 2012
Incidente electorale în Bistriţa-Năsăud: Maşini PDL atacate cu ouă, afişe rupte şi scandaluri
Foto: kidzcoolzone.com
Maşinile electorale ale PDL au fost atacate cu ouă în acest sfârşit de săptămână în comuna Nimigea din judeţul Bistriţa-Năsăud, în alte localităţi au fost rupte afişe, iar mai multe lansări de candidaţi s-au finalizat cu scandaluri, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, vinerea trecută, la Nimigea, o persoană rămasă încă neidentificată a aruncat cu ouă după maşinile electorale ale PDL, motiv pentru care se fac verificări pentru identificarea autorului faptei.

Tot vineri, a fost depusă la poliţie o plângere penală a PDL legată de incidentul electoral din comuna Lechinţa din 12 mai, unde lansarea democrat-liberalilor a fost întreruptă de un grup de membri şi susţinători ai PSD, inclusiv minori, în frunte cu primarul acestei localităţi, Romeo Florian.

Duminică, un bărbat aflat în stare de ebrietate din comuna Căianu Mic a distrus afişele electorale ale mai multor candidaţi, motiv pentru care a primit o amendă de 1.000 lei.

Tot duminică seară, un alt incident, neraportat încă la poliţie, a avut loc în comuna Feldru, în timpul lansării candidatului democrat-liberal. Potrivit purtătorului de cuvânt al PDL Bistriţa-Năsăud, Gabriela Montoiu, primarul din comună, Ştefan Sângeorzan, membru PSD, şi susţinătorii săi au adresat injurii echipei PDL, iar curentul electric în căminul cultural a fost oprit.

Săptămâna a început, de asemenea, cu un incident electoral, fiind raportat furtul unui banner electoral amplasat pe raza satului Mocod, din comuna Nimigea, urmând a se face cercetări pentru a se stabili cine se face vinovat.


×
x close