Antena 3 CNN Actualitate Viorica Dăncilă propune un Pact național pentru bunăstarea românilor

Viorica Dăncilă propune un Pact național pentru bunăstarea românilor

Viorica Dăncilă propune un Pact național pentru bunăstarea românilor
Sursa foto: sursă foto: gov.ro
13 Sep 2019   •   19:39

Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a anunţat vineri că propune partidelor parlamentare semnarea Pactului naţional pentru bunăstarea românilor, menţionând că acesta trebuie să fie garanţia politică a continuării creşterii nivelului de trai în perioada următoare. 

"Am vazut cu toţii în ultima perioadă nenumărate propuneri de pacte şi acorduri. Partidele şi candidaţii vorbesc între ei despre cum să joace jocul politic, se ceartă, negociază şi eşuează lamentabil în faţa românilor. Pentru că niciuna din aceste iniţiative nu are impact şi finalitate pentru oameni. Niciuna nu a fost gândită în interesul românilor, niciun astfel de acord nu s-a concretizat într-o măsura menită să facă bine societăţii, să aducă o creştere a nivelului de trai ori vreo formă de progres în viaţa de zi cu zi. Eu astăzi propun, în faţa dumneavoastră, singurul pact pentru cetăţeni, singura înţelegere pe care merita să o facă forţele politice din România: aceea a bunăstării românilor", a scris Dăncilă pe Facebook. 

Ea a susţinut că "România are a doua cea mai mare creştere economică din Europa", iar "salariile şi pensiile au crescut cu un ritm fără precedent". 

Dănilă a adăugat că au crescut salariul minim pe economie, salariile medicilor şi ale profesorilor, precum şi salariile din construcţii, iar la 1 septembrie punctul de pensie s-a majorat cu 15% şi a crescut pensia minimă garantată. 

"Având în vedere istoricul şi practica guvernelor de dreapta de a tăia veniturile românilor şi ţinând cont de afirmaţiile din ce în ce mai dese ale unor lideri politici care anunţă că vor impune din nou măsuri de austeritate şi regres social, propun partidelor parlamentare semnarea Pactului naţional pentru bunăstarea românilor, care trebuie să fie garanţia politică a continuării creşterii nivelului de trai al românilor în perioada următoare. Vreau ca oamenii să primească o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice că nu li se vor tăia salariile şi pensiile, aşa cum s-a făcut în guvernarea 2010-2012", a mai scris Viorica Dăncilă. 

Ea a adăugat că este prima care semnează acest pact, "având credinţa că România trebuie să-şi onoreze obligaţia de bază către cetăţeni, de a le asigura bunăstarea şi un trai decent". 

"Îmi asum în faţa dumneavoastră acest lucru şi aştept de la toţi cei care vin şi cer voturi să dea dovadă de acelaşi curaj al asumării, astfel încât, oricine ar ajunge la guvernare, măsurile de sprijin să fie continuate, iar românii să nu mai fie niciodată sacrificaţi", a conchis premierul. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close