Căderile de bolovani pe Valea Oltului, care blochează circulaţia pe mai multe porţiuni de drum, în ultimele trei săptămâni, se explică prin lipsa investiţiilor din partea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, scrie
jurnalul.ro.
Conducerea Companiei Naționale de Drumuri nu a alocat, ani la rând, nici banii necesari pentru lucrări, nici pentru angajarea de personal.
Mai multe, pe
jurnalul.ro.