TAROM a anulat, vineri, cursa spre Iaşi - RO 707 - care urma să decoleze la ora 17,20 de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, potrivit programului de zboruri afişat pe site-ul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, transmite Agerpres.
De asemenea, cursa RO 311 Bucureşti - Munchen a decolat cu o întârziere de o oră şi douăzeci de minute. Aeronava era programată să decoleze la ora 17,10, însă a zburat de pe Otopeni la 18,30.
În ultimele 24 de ore, operatorul naţional de transport aerian a înregistrat probleme cu cinci aeronave. Astfel, primul incident a avut loc joi seară, când o aeronavă a companiei TAROM, care urma să ajungă la Iaşi, a ratat decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme tehnice. Anterior, cursa TAROM RO 637 Bucureşti - Satu Mare, care decolase la ora 16:48 de pe Otopeni, s-a întors după aproximativ 20 de minute pe aeroport, din cauza unor defecţiuni tehnice se pare că la trenul de aterizare.
De asemenea, vineri, aeronava TAROM cu destinaţia Timişoara, prevăzută să decoleze la ora 12:40, cu 57 de pasageri la bord, a zburat cu o întârziere de o oră şi cincizeci de minute din cauza defectării unui difuzor de la bordul aeronavei. Deoarece regulile spun că o aeronavă trebuie să aibă în momentul decolării toate echipamentele în ordine, difuzorul a fost înlocuit în ultimul moment.
În plus, Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) a demarat o investigaţie în cazul cursei TAROM Bucureşti - Iaşi, care a ratat decolarea, programată pentru ora 20,35.
"Au fost mai multe decolări şi întoarceri, însă noi investigăm doar cazul TAROM Bucureşti - Iaşi. Este vorba despre o investigaţie şi nu o anchetă, pentru că ancheta presupune găsirea vinovaţilor, iar noi vrem să ne dăm seama de ce s-a ratat decolarea. În cadrul investigaţiei avem în vedere mai multe componente: şi procedurile de pe aeroportul Otopeni şi cum a acţionat pilotul, deci nu e doar TAROM", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, directorul general al agenţiei, Nicolae Stoica.
Subiectul a fost comentat, în ediţia de vineri seară a emisiunii ''La ordinea zilei'', de Radu Tudor şi invitaţii săi:
''În ultimul an, situaţie este catastrofală. Sunt incidente tehnice grave cu aeronavele Tarom pe cursele interne şi externe, sunt întârzieri în fiecare zi de ore întregi, de parcă mergi cu personalul de Ciulniţa, nu cu avioane - în aviaţie, întârzieri mai mult de 5-10 minute sunt considerate evenimente serioase. O spun cu regret, examenul la care pică acest cabinet tehnocrat este cel al transporturilor, cel al infrastructurii rutiere, al infractructurii feroviare şi al catastrofei de la Tarom'', a spus Radu Tudor.