Antena 3 CNN Actualitate Un adolescent de 15 ani, capul unei rețele de prostituție din Galați. Băiatul seducea minorele, după care le convingea să-și vândă trupul

Un adolescent de 15 ani, capul unei rețele de prostituție din Galați. Băiatul seducea minorele, după care le convingea să-și vândă trupul

<1 minut de citit Publicat la 19:00 01 Iun 2017 Modificat la 19:00 01 Iun 2017
o_1bhi667lh1r1e6tcclaqj51jos8.jpg
Foto: pixabay.com

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Galaţi au rămas mască după ce au descoperit că un minor de 15 ani şi alţi câţiva complici cam de aceeaşi vârstă creaseră o adevărată rețea de prostituţie, racolarea fetelor, multe minore, făcându-se prin metoda ”lover boy”, scrie adevarul.ro.

Pe 29 mai, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Galaţi au identificate cinci persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani, despre care existau informaţii că ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei. Din activitatea infracţională, tinerii ar fi obţinut peste 30.000 de lei.

Se pare că şeful grupării este un minor de 15 ani, care seducea minorele, dar şi femei în toată firea, convingându-le apoi să îţi vândă trupul. Fetele credeau că fac asta doar pentru a-şi trăi viaţa fără griji alături de cel de care se îndrăgostiseră, însă aflau destul de repede că acesta nu vrea decât banii obţinuţi de pe urma practicării prostituţiei.

 

×
x close