Luigi Constantin Boicea șoca opinia publică la sfârșitul anului 2015 atunci când era reținut pentru propagandă jihadistă. Ulterior s-a aflat că tânărul, la acea vreme licean, dorea să comită și atentate.
Textele pe care le publica pe rețelele de socializare întreg orice închipuire, scrie Cancan.
SRI sesiza DIICOT pe 3 martie 2015 cu privire la tânăr. Ulterior au fost cooptate 3 persoane ca agenți sub acoperire pentru a fi investigate faptele.
În luna august 2015 era cooptat și un al treilea agent sub acoperire, cu nume de origine arabă. Într-o discuție cu unul dintre agenții colaboratori, Boicea îi spunea acestuia că în curând România va intra în război cu Rusia și astfel se va crea o oportunitate pentru ca ISIS să pătrundă și în România.
Fan al celebrului Jihadi John, călăul islamist de origine britanică ce a fost ucis în noiembrie 2015, tânărul craiovean se îmbrăca precum acesta și se autointitula „John Jihadistul” sau „Profetul”.
Liceanul Boicea făcea un apel șocant la atentate: „În data 18.03.2015, user-ul de facebook ”ZAID HAMID” a diseminat imaginea unei persoane incendiate (conform comentariului inserat de utilizator ar fi vorba de un musulman ucis de creștinii din Pakistan pentru că purta barbă). Postarea, care a provocat o dezbatere intensă pe Facebook, a atras atenția inculpatului Boicea Luigi Constantin, alias ”O___ Al Romaani”, care a postat următorul comentariu: «Tăiați-le limbile. Tăiați-le urechile. Tăiați-le nasurile. Scoateți-le ochii cu un cuțit. Împușcați-i în părțile neletale ale corpului (să-i faceți să sufere). Înjunghiați-i cu un cuțit. Executați-i cu un AK 47. Decapitați-i. Ardeți-i de vii. Distrugeți-le casele. Distrugeți-le viețile. Distrugeți-le familiile. Luați-le femeile ca sclave. Trebuie să vă aduceți aminte că Allah pune teroarea în inimile lor»„.