Dosarul BRD în care sunt cercetați de DIICOT Remus Truică, Adrian Sârbu şi Sorin Roşca Stănescu scoate la iveală un personaj celebru al guvernării Băsescu, fostul strateg politic al lui Traian Băsescu, Tal Silberstein, cetăţean israelian.
Tal Silberstein a profitat de relaţiile sale cu şefii statului pentru a obţine avantaje financiare.
Tal Silberstein este licenţiat în inginerie la Universitatea din Tel Aviv şi a obţinut un master în filozofie de la aceeaşi instituţie.
Israelianul are în spate o carieră bogată de consultant politic.
Consultantul politic israelian a început să lucreze pentru politicienii din România în 2001, la început cu Traian Băsescu.
Tal Silberstein a avut primul contract în România pentru Traian Băsescu şi PD, în 2001.
În 2003, compania sa a fost contractată de Adrian Năstase şi PSD pentru campania din 2004, la care a mai participat şi Dan Andronic.
După ce campania la care a contribuit a avut parte de un eşec, Silberstein a devenit partener de afaceri cu Dan Andronic, alături de care a semnat un contract cu Călin Popescu Tăriceanu şi cu PNL.
Între 2008 şi 2009, Silberstein era deja implicat în afacerile retrocedărilor ilegale prin intermediul firmei pe care acesta o controla. Mai exact, mai multe terenuri şi clădiri din Snagov şi Bucureşti, retrocedate către Prinţul Paul, au fost vândute către firma ofiţerului israelian. Ulterior, proprietăţile au fost revândute către Remus Truică şi Sorin Roşca Stănescu, spun procurorii DIICOT.
Începând cu anul 2006, societatea de avocatură a încheiat un contract de asistenţă juridică cu S.C. RECIPLIA S.R.L. reprezentată de Truică Remus şi Tal Silberstein, pentru revendicarea unor bunuri imobile şi mobile asupra cărora Prinţul Paul de România avea drepturi în patrimoniul său. Tal Silberstein coordona proiectul S.C. RECIPLIA S.R.L., care era însoţit şi de Truică Remus fără a putea preciza natura relaţiilor dintre aceştia.
DNA cere arestarea în lipsă a oamenilor de afaceri Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin "Beny" Steinmetz şi Moshe Agavi, în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov, anunţă procurorii, joi, 10 martie.