SWEET BUNNY a ajuns rapid în atenția românilor. Una dintre secretarele unei facultăți din România a devenit subiect de discuție studențească după ce a fost recunoscută într-un film pentru adulți, publicat pe unul dintre cele mai cunoscute portaluri de specialitate. Între timp, aceasta ar fi părăsit instituția.
Sub numele de scenă „Sweet Bunny”, tânăra a făcut publice mai multe clipuri porno, însă a restricționat accesul pentru utilizatorii din România, scrie Aradon.
SWEET BUNNY. În filmări apar o domnișoară și un bărbat care practică activități sexuale explicite în fața aparatului de filmat. În una dintre ele, decorul pare să fie chiar locul unde tânăra avea serviciul „civil”, unul dintre birourile facultății.
Cel mai probabil, spun surse din cadrul facultății, filmarea din birou ar fi fost făcută pe perioada vacanței studențești.
Când au aflat că au fost deconspirați, cei doi protagoniști și-au șters toate conturile de pe rețelele de socializare. De asemenea, actrița și-a dat demisia de la facultate în cursul acestei săptămâni.