Un submarin nou diesel 'Novorossiisk' din proiectul 636.3 'Varșavianka' a intrat miercuri în Marea Neagră, în cadrul eforturilor marinei ruse de a crea o unitate de submarine în această zonă, a anunțat un purtător de cuvânt al flotei, Nikolai Voskresenki, citat de agențiile de presă TASS și RIA Novosti, preluate de Agerpres.
'Noul submarin diesel al Flotei Mării Negre 'Novorossiisk', care după testele de rutină a plecat de la Poliarnîi spre Novorossiisk, a traversat liber strâmtorile Bosfor și Dardanele și a intrat astăzi (miercuri) în Marea Neagră', a indicat acesta, adăugând că, în câteva zile, noul submersibil urmează să ajungă la locul său permanent de staționare — baza navală din Novorossiisk — port rusesc la Marea Neagră.
Plecat la 10 august din Poliarnîi (regiunea Murmansk/nord-vestul Rusiei), unde a fost supus unei serii de teste, inclusiv tiruri cu rachete de înaltă precizie și cu o rază lungă de acțiune, submersibilul a traversat strâmtoarea Gibraltar la 26 august și a intrat în Marea Mediterană, provocând un mic incident diplomatic între Marea Britanie și Spania.
Marea Britanie a fost nemulțumită de faptul că guvernul spaniol a permis submarinului rusesc să se alimenteze în portul strategic Ceuta (oraș autonom spaniol în nordul Africii) pe coasta mediteraneană, situat chiar în fața bazei navale britanice din Gibraltar, după cum a relatat The Independent la acea vreme.
'Novorossiisk' — considerat unul dintre cele mai silențioase din lume, supranumit 'gaura neagră' — este primul dintr-o serie de șase submersibile din proiectul 636.3 'Varșavianka', construite în mod special pentru Flotei Rusiei din Marea Neagră, ce dispune de două baze navale — una în Crimeea (peninsula ucraineană anexată în martie 2014 de Rusia) și a doua la Novorossiisk.
Construcția întregii serii de submersibile din acest proiect urmează să se încheie până în anul 2016, în cadrul eforturilor Rusiei de a-și consolida forțele navale de la Marea Neagră.
În urmă cu an, ministrul apărării rus Serghei Șoigu declarase că Rusia trebuie să desfășoare o formațiune 'completă și autonomă' în zona Crimeii, ca urmare a crizei din Ucraina și a creșterii prezenței militare străine la frontierele ruse, potrivit RIA Novosti.