În Munţii Vrancei, în punctul numit Piatra Scrisă, profesorul de geografie Florin Roman a făcut o descoperire interesantă şi importantă, care poate face lumină în necontenitele conflicte dintre vrânceni şi covăsneni pentru o suprafaţă de peste 4.000 de hectare de pădure.
Este vorba despre un stâlp de frontieră care delimita pe vremuri graniţa dintre România şi Austro-Ungaria, la 1887-1888, scrie Adevărul.
Disputa pentru păduri despre care covăsnenii spun că le aparţin este foarte veche, de peste 100 de ani, cu zeci de procese, unele încă pe rol, tema fiind hotarul dintre obştile vrânceneşti şi cele din judeţul Covasna, anume Breţcu şi Ojdula. Hotarul respectiv a fost negociat de multe ori până la Marea Unire din 1918, în diferite tratate, iar după aceea a făcut obiectul de judecată a zeci de procese desfăşurate până la cele mai înalte instanţe. De aceea, descoperirea profesorului Roman aduce noi şanse de a se pune capăt acestor conflicte.
“Am dat de bornă cu totul întâmplător şi am avut o foarte mare emoţie, pentru că atunci când eram copil, pe la jumătatea anilor 50, am văzut ceva identic la gura pârâului Goru şi în înţelesul şi limbajul oamenilor din acea vreme ei foloseau toponimul 'stâlpul de fier' . Mi-a rămas în minte treaba asta. Exact pe partea opusă a acelui stâlp am văzut şi rămăşiţele unui pichet de graniţă, construit din piatră cioplită”, a declarat profesorul Florin Roman.
foto: Silvia Vrînceanu Nichita/ Adevărul