SRI atrage atenţia și asupra creșterii propagandei.
"S-a accentuat evident propaganda fundamentalistă îndeosebi pe internet, sub forma comentariilor anti-occidentale, anti-israeliene ori favorabile jihadului. Deși comunitatea musulmană istorică și cea integrată social din țara noastră resping, tradițional, astfel de orientări, acestea au avut ecou în special în rândul noilor convertiți și a rezidenților tineri proveniți din țări cu problematică teroristă activă, manifestându-se tendința de formare a unor micro-grupuri ermetice, izolate, cu atitudini radicale", arată raportul
Costin Georgescu, fost şef al SRI, a explicat că România este scena unui fenomen "deosebit".
"Aici la noi în ţară se produce un fenomen mai deosebit. Noi avem o comunitate specială, numai pe calculatoare, într-o zonă nereală, susţinută de undeva de la Răsărit. Din păcate, suntem într-o zonă apropiată de Marea Putere de la Răsărit, care are o serie de interese. Noi suntem sub această influenţă."