UPDATE 22.00 - Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Cei trei acţionari ai clubului, unde vineri seară a izbucnit un incendiu ce a dus la pierderea vieţii a 32 de oameni şi rănirea a aproape 200, au fost aduşi, marţi, în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătoarea Lorena Zidaru, căreia i-a fost repartizat dosarul, a decis arestarea preventivă a celor trei.
Decizia nu este definitivă, dar este executorie, astfel că patronii clubului vor fi încarceraţi. Decizia poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.
UPDATE 17.25 - Cei trei acționari şi administratori ai clubului Colectiv - Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu - au fost aduși marți la sediul Judecătoriei Sectorului 4, unde magistrații vor dezbate propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cei trei au fost reținuți luni seara de procurorii Parchetului General, fiind acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, citat
Agerpres, prin ordonanța din data de 31 octombrie 2015, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind sesizați cu privire la faptul că în incinta clubului Colectiv a avut loc un incendiu în urma căruia au murit mai multe persoane, iar altele au suferit vătămări corporale, au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și distrugere calificată, în vederea stabilirii circumstanțelor și împrejurărilor săvârșirii faptelor.
Din datele și probele administrate ulterior a rezultat că incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.
Ultima zi de doliu naţional a fost şi prima petrecută în celulă pentru cei trei patroni ai clubului groazei.
Primul care a fost reţinut şi scos în cătuşe din sediul parchetului a fost Alin Anastasescu, acţionarul majoritar. Au urmat şi ceilalţi doi, Paul Gancea şi Costin Mincu.
Potrivit unor surse judiciare, cei trei acţionari sunt în stare de stare de şoc şi au început să plângă la audieri. Nu s-au opus verificărilor şi nu au încercat să ascundă probe.
Procurorii au anunţat că i-au pus sub acuzare pentru omor din culpă. Adică deocamdată merg pe ideea unei greşeli, pentru care pedeapsa e mică şi de multe ori chiar cu suspendare.
Patronii clubului "Colectiv" au un istoric dubios al firmelor pe care le deţin. Două dintre barurile lor au luat foc, unul în anul 2010, iar celălalt în 2014.
Cei trei au împreună sau separat, nu mai puţin de 11 firme, care au avut venituri în ultimul an de un million de euro, dar şi impozite şi taxe neplătite. Cei trei sunt oameni tineri, dar cu experinţă în domeniul cluburilor.
Cine sunt acţionarii de la clubul morţii
Alin Anastasescu are 28 de ani şi deţine 47% din acţiuni. Cătălin Gancea e de aceeaşi vârstă şi are 30% din acţiuni. Al treilea, Costin Mincu, are 36 de ani şi 28% din acţiunile clubului.
Pe lângă audierile de la Parchetul General, la sediul Poliţiei Capitalei au dau declaraţii în calitate de martori, mai multe persoane care au fost în Clubul Colectiv vineri seară, când a izbucnit incendiul.