În zona Bucureşti-Ilfov, vor fi introduse noi linii ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, miercuri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), potrivit News.ro.
Astfel, pe rutele Bucureşti-Ilfov vor fi puse la dispoziţie între două şi cinci maşini în funcţie de lungimea traseului, de zonă şi de numărul curselor.
În ceea ce priveşte tarifele titlurilor de călătorie, un bilet ar costa 1,50 lei, abonamentul lunar pe o linie preorăşenească - 35 de lei, cu reducere de 50% pentru categoriile care beneficiază de reducere şi pe liniile RATB din Bucureşti (elevi, studenţi, donatori de sânge), abonamentul lunar pe două linii (o linie preorăşenească şi o linie urbană) - 95 de lei, cu reducere de 50% pentru categoriile menţionate şi abonamentul general pe toate liniile în Bucureşti şi în Ilfov - 125 de lei, cu reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi donatori de sânge. În cazul liniilor urbane prelungite, tarifele au aceeaşi valoare ca în zona oraşului.