Luni
Va continua să ningă, mai ales în prima parte a zilei, pe arii extinse în Dobrogea, local în Muntenia, Moldova şi Transilvania şi doar trecător şi izolat în celelalte regiuni. În estul şi sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări mai ales ziua, cu viteze mai mari în Dobrogea şi Bărăgan, unde vor fi rafale de peste 55-65 km/h, viscolind zăpada. În extremitatea de sud-est vântul se va menţine intens până la sfârşitul intervalului, astfel că zăpada anterior depusă va fi spulberată. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, iar cele minime, mai scăzute decât în nopţile precedente, vor fi cuprinse în general între -14 şi -4 grade.
Marți
Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar va fi rece dimineaţa şi noaptea, chiar geroasă mai ales în Moldova şi Transilvania. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -18 şi -4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-vestul ţării, unde cu totul izolat vor fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla moderat în est şi sud-est, cu intensificări în nordul Dobrogei şi în general slab în rest. Pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.
Miercuri, temperatura va ajunge la 3 grade, iar pentru joi, meteorologii au prognozat o maximă de 7 grade.
Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro.