Antena 3 CNN Actualitate Social Anunţ făcut de ministrul Muncii. Ce salarii cresc cu peste 100%

Anunţ făcut de ministrul Muncii. Ce salarii cresc cu peste 100%

Anunţ făcut de ministrul Muncii. Ce salarii cresc cu peste 100%
de S.T.    |    03 Iun 2017   •   08:42

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat, vineri, că, după intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării, aproximativ 60% dintre salariile bugetarilor vor avea creşteri şi mai mari de 100%, iar aproximativ 3% dintre salarii vor scădea.

“Aproximativ 60% dintre salarii vor avea creşteri şi mai mari de 100%, este vorba de salariile care, la ora actuală, sunt foarte mici, în jurul salariului minim pe economie, iar de scăzut vor scădea aproximativ 3% dintre salarii, deoarece erau atât de mari, încât ceilalţi bugetari nu puteau să le prindă din urmă, nici măcar în anul 2022, chiar dacă aveau o creştere progresivă a salariului. Este vorba de salarii care sunt în jurul a 12.000 şi chiar mai mari, pânâ la 20.000. Dacă le vom lăsa aşa, disfuncţionalităţile ar continua şi după anul 2022″, a declarat Olguţa Vasilescu.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Au apărut primele subiecte la Matematică de la Evaluarea Națională 2024
x close