Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretele de decorare post-mortem a salvatorilor SMURD care şi-au pierdut viaţa după ce s-au prăbuşit joi cu elicopterul în Republica Moldova.
"Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, sâmbătă, decretele de decorare post-mortem a medicului Dumea Mihaela, a asistentului medical principal Sandu Adrian-Gabriel, a comandorului Gavril Ilie Doru şi a căpitan-comandorului Şocae Constantin Voicu, căzuţi la datorie joi, 2 iunie, în Republica Moldova", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis sâmbătă Agerpres.
Astfel, pentru înaltul profesionalism, umanismul şi spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase acţiuni de salvare a vieţilor omeneşti la care au participat în cadrul SMURD Iaşi, preşedintele Iohannis a conferit post-mortem: Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler medicului Mihaela Dumea, Crucea Naţională "Serviciul Credincios" clasa a III-a asistentului medical principal Adrian-Gabriel Sandu; Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari comandorului Ilie Doru Gavril şi căpitan-comandorului Constantin Voicu Şocae.
Decorările au fost făcute la propunerea ministrului Sănătăţii, Vlad Vasile Voiculescu, respectiv a ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă.