Antena 3 CNN Actualitate Românii ar putea avea a 13-a pensie

Românii ar putea avea a 13-a pensie

<1 minut de citit Publicat la 23:38 09 Sep 2015 Modificat la 23:38 09 Sep 2015
plen parlament.jpeg
Un proiect de lege depus la Senat prevede introducerea celei de-a treisprezecea pensii. Iniţiativa e semnată de mai mulţi senatori de la UNPR, PSD şi PPDD şi se referă la cei cu pensii sub salariul mediu pe economie. Adică peste 5.000.000 de pensionari, transmit Ştirile TVR.

Analiştii economici leagă propunerea de "majorările" pe care şi le-au aprobat demnitarii. În plus, o astfel de măsură ar fi discriminatorie faţă de salariaţii care câştigă puţin.

Potrivit proiectului, a 13-a pensie ar urma să fie acordată anual şi la cerere. O pot primi doar persoanele care au o pensie sub nivelul salariului mediu brut - aproximativ 2.500 de lei - şi nu realizează alte venituri. A 13-a pensie ar urma să fie egală cu salariul minim brut pe economie, în prezent 1.050 de lei. Iniţiatorii au identificat şi sursa banilor: bugetul statului.

Proiectul de lege a fost depus zilele trecute la Senat. El urmează a intra în dezbaterea comisiilor şi apoi la plen. Camera Deputaţilor este decizională, potrivit TVR.

×
x close