Antena 3 CNN Actualitate Recomandările medicilor, pe durata codului galben de ninsori şi viscol

Recomandările medicilor, pe durata codului galben de ninsori şi viscol

1 minut de citit Publicat la 14:05 03 Ian 2016 Modificat la 14:05 03 Ian 2016
ger.jpg
Foto: pixabay.com
Urmează zile geroase în România şi există câteva lucruri pe care ar trebui să le ştie toată lumea, conform medicilor de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov. 
 
Astfel, aceştia recomandă populaţiei să se echipeze corespunzător pentru orice deplasare prin oraş (căciulă, mănuşi şi ghete călduroase). 
 
În cazul în care apar degerături, este recomnadată consultarea de urgenţă a unui medic şi evitarea automedicaţiei.
Totodată în aceste zile este foarte importantă alimentaţia. 
"Sunt indicate consumul de alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, fructe, legume şi evitarea băuturilor alcoolice", a mai spus medicul Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov. 
O atenţie specială trebuie acordată copiilor, care nu trebuie lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate, nu trebuie să fie transportaţti pe distanţe lungi în vehicule fără climatizare şi neechipate corespunzător. 
De asemenea, o atenţie specială trebuie acordată şi persoanelor vârstnice, în special celor cu afecţiuni cardiace şi respiratorii. 
"În plus, cei care au în vecinătate persoane singure sunt rugaţi să le facă cel puţin o vizită pe zi în aceste zile geroase", a adăugat managerul SABI. 
Zilnic la SABI în aceste zile sunt peste 1.300 de solicitări, mai mult de jumătate fiind pentru urgenţe.
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol pentru 10 judeţe din sud-vestul ţării, valabilă de duminică la ora 14.00 până luni la ora 12.00. Atenţionarea vizează judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi jumătatea sudică a judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.
 

×
x close