Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor, după alerta de la Ambasada Ucrainei din București: "Sunt semnale că vor mai fi astfel de provocări"

Radu Tudor, după alerta de la Ambasada Ucrainei din București: "Sunt semnale că vor mai fi astfel de provocări"

Realizatorul TV și analistul militar Radu Tudor a comentat la Antena 3 CNN situația creată de două plicuri suspecte interceptate, marți, la Ambasada Ucrainei de la București.

Radu Tudor, după alerta de la Ambasada Ucrainei din București: "Sunt semnale că vor mai fi astfel de provocări"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Dec 2022   •   14:45

Autoritățile au declanșat o anchetă.

Se știe că plicurile au fost expediate din Germania, relatează Antena 3 CNN.

Incidentele au început în urmă cu o săptămână, când o scrisoare capcană a explodat la ambasada Ucrainei din Madrid.

De atunci, astfel de scrisori au fost interceptate după ce au fost expediate atât reprezentanțelor diplomatice ale Ucrainei, cât și premierului spaniol, unei baze militare și unui producător local de armament.

Alte pachete suspecte, adresate ambasadelor și consulatelor ucrainene din mai multe țări, conțineau ochi de animale și, aparent, sânge.

Radu Tudor: "Vom mai avea astfel de provocări"

"Semnalul este că vom mai avea astfel de provocări. Dacă s-a întâmplat în Spania, dacă sunt vizate reprezentanțele diplomatice ale Ucrainei...e bine că în România a fost vorba de o alarmă falsă, dar nu putem să ne culcăm pe o ureche. 

Evident că astfel de amenințări sunt tratate cu maximă seriozitate de specialiștii Brigăzii Antiteroriste a Serviciului Român de Informații (...)

Suntem în permanentă consultare cu aliații noștri din NATO, pentru că astfel de scrisori, astfel de plicuri au fost trimise pe teritoriul NATO și, în mod evident, experiența contează, informațiile care vin de la autoritățile spaniole, acolo unde au fost trimise foarte multe plicuri și nu în ultimul rând, intervenția pe care am văzut-o. 

Specialiștii în dispozitive explozive ai Brigăzii Antiteroriste știu ce au de făcut în momentul în care apare o astfel de amenințare. 

Important este ca nimeni să nu pună mâna pe astfel de plicuri, să nu încerce să le deschidă. 

Dacă li se par suspecte, dacă sunt din partea unui expeditor necunoscut, dacă sunt elemente care ridică semne întrebare, cel mai simplu și mai bine este să anunțe autoritățile. Ele știu ce au de făcut în astfel de cazuri.

Dar, atenție, cred că vom mai avea astfel de amenințări în perioada următoare.

Radu Tudor: "Coșmarul serviciilor antiteroriste îl reprezintă atentatorul singuratic"

Coșmarul oricărui specialist în munca antiterorist îl reprezintă, să spunem, atentatorul singuratic.

Dacă este o persoană care nu comunică cu nimeni, care nu planifică cu alte persoane, care nu are complici, dacă este, să spunem, un fanatic, un radicalizat sau dacă este un agent al unui serviciu secret advers care plănuiește astfel de atentate (...) este extrem de greu să poți preveni ceva până când ajunge plicul, fără a culege informații și fără a avea, cât de cât, elemente precursoare pentru a preveni un astfel de atentat. 

Dar, încă o dată spun, cred că toate ambasadele și consulatele Ucrainei din lume sunt avertizate și în momentul în care primesc orice fel de plic sau de colet care consideră că nu este în regulă, prima chestiune este să sune rapid autoritățile, care vor interveni cu seriozitate", a spus Radu Tudor la Antena 3 CNN.

Alertă la Ambasada Ucrainei din Bucureşti

Polițiști și ofițeri ai Serviciului Român de Informații au intervenit, marți, la Ambasada Ucrainei din București, după ce diplomații ucraineni au anunțat autoritățile române în legătură cu primirea a două plicuri suspecte, aparent similare celui care a explodat în Spania.

Traficul rutier a fost restricționat temporar în zona misiunii diplomatice iar mai multe echipaje de poliție au încercuit clădirea.

Potrivit unor surse, cele două plicuri primite de Ambasada Ucrainei la București ar fi fost trimise din Germania.

În urma cercetărilor, pirotehniștii au concluzionat că a fost o alertă falsă.

Plicurile suspecte au fost ridicate în vederea expertizării.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close