Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Brăila, referitor la moțiunea de cenzură pe care liberalii o vor depune împotriva Guvernului Ponta, că teoretic vorbind aceasta nu are șanse să treacă, pentru că din punct de vedere aritmetic coaliția de guvernare are mai mulți parlamentari, transmite Agerpres.
'Teoretic, moțiunea de cenzură a PNL nu are șanse să treacă, pentru că aritmetic coaliția are mai mulți parlamentari decât jumătate. În coaliție există în continuare suportul și susținerea pentru rămânerea la guvernare, deci teoretic nu ar avea șanse. Nu au apărut în coaliție discuții sau vreun motiv care să pună sub semnul întrebării menținerea coaliției și, practic, păstrarea guvernării. Este un demers democratic al opoziției, e firesc să-l folosească, cred că vor avea mai puține voturi decât au nevoie. Și noi am depus moțiuni de cenzură, nouă ne-a ieșit o moțiune de cenzură, s-a dovedit atunci că am avut dreptate. Ei dacă nu vor avea voturi suficiente, înseamnă că argumentele lor nu au găsit destui susținători și nu au convins', a declarat Dragnea.
Liderul social-democrat a menționat că trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta 'nu este o situație fericită' pentru PSD, dar că partidul va trece cu bine peste acest moment.
'Nu este o situație fericită pentru noi, nu este o situație fericită pentru Victor Ponta, nu este o situație dorită, dar PSD-ul a trecut prin momente grele de-a lungul istoriei sale, sunt convins că va avea destule resurse interne și capacitate suficientă pentru a trece cu bine și peste acest moment, într-un fel sau altul', a mai spus Dragnea.
Președintele interimar al PSD a participat vineri la Conferința Județeană Extraordinară de alegeri a PSD Brăila, în care a fost reconfirmat în funcție, cu unanimitate de voturi, Mihai Tudose, ministrul Economiei, Comerțului și Turismului.