Deşi se spune că spionajul este cea de a doua „meserie” ca vechime în istorie, el nu a fost singura profesie pe care au avut-o agenţii. Exceptându-i pe cei care activau în cadrul serviciilor secrete, de specialitate (majoritatea ofiţeri), cei mai mulţi dintre ei, din proprie iniţiativă, racolaţi sau obligaţi prin diferite mijloace să desfăşoare activităţi informative nu erau de cele mai multe ori, „spioni de profesie” , ci practicau, fie din vocaţie, prin studii, fie ca „acoperire” alte ocupaţii, uneori surprinzătoare.
Una din asemenea „surprize” este rolul important pe care l-au jucat în istoria universală a spionajului personalităţi, unele într-adevăr proeminente, dintr-un mediu care, la prima vedere, pare destul de îndepărtate de „lumea tenebrelor” care este spionajul: savanţi, cercetători la unele din cele mai importante instituţii de cercetare din lume, universitari, profesori la universităţi prestigioase. De cele mai multe, ori motivul pentru care agenţiile/serviciile de spionaj/contraspionaj i-au solicitat pe aceştia să îşi dea concursul la rezolvarea unor probleme considerate de interes naţional, era competenţa lor în diferite domenii de interes pentru activităţile informative, dar şi unele calităţi personale.
Continuarea, pe historia.ro.
