Preşedintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Viorel Barbu, a demisionat din funcţie.
"Am comunicat membrilor consiliului şi ministrului Educaţiei încă de aseară decizia mea", a declarat marţi, pentru Agerpres, Viorel Barbu.
El a explicat că motivul principal al demisiei îl constituie faptul că, în urma amendamentelor adoptate luni de senatori la Legea educaţiei, CNATDCU va avea "un rol decorativ", fiindu-i retrase toate prerogativele.
"Consiliul a ajuns conform noii legi un organism decorativ. Practic, nu mai are nicio putere. Personal nu sunt dispus să pierd vremea", a explicat Barbu.
Petre Tobă, plângere penală împotriva CNATDCU
Fostul ministru de Interne Petre Tobă a depus, luni, o plângere penală la Parchetul General, în care reclamă săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de constituire a comisiei de experţi din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), care i-a analizat teza de doctorat.
Potrivit unor surse judiciare, plângerea este îndreptată atât împotriva membrilor Consiliului General al CNATDCU, care au decis constituirea comisiei tehnice de experţi, dar şi împotriva membrilor acestei comisii.