"În urma plângerii unei femei, privind un mesaj cu caracter antisemit ce cuprindea amenințări cu moartea și alte vătămări, transmis pe mai multe adrese de e-mail ale unui teatru, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. au efectuat cercetări în cadrul unui dosar penal.", a informat Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române
"Dosarul penal a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și, ulterior, a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
În urma activităților de cercetare, a fost identificată persoana bănuită că ar fi transmis mesajul, aceasta fiind reținută pentru 24 de ore de polițiștii Direcției de Investigații Criminale.
Ulterior, a fost prezentată procurorului de supraveghere, care a admis propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de cel în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic(...)”, faptă prevăzută de articolul 6 indice 1 din O.U.G. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru administrarea probatoriului și tragerea persoanei la răspundere penală.
Activitățile investigative desfășurate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale au beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate."
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au anunțat, luni, că suspectul în cazul amenințărilor primite de actrița Maia Morgenstern a fost reținut pentru 24 de ore
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, procurorii au dispus urmărirea penală față de o persoană pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Conform procurorilor, suspectul a trimis în 27 martie de pe adresa de email un mesaj cu caracter antisemit care cuprindea amenințări cu moartea şi cu alte vătămări „la adresa persoanei vătămate şi la adresa angajaţilor Teatrului Evreiesc de Stat”.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. „La data de 29.03.2021, ora 09:30 prin ordonanța procurorului de caz s-a dispus declinarea de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 spre competentă soluţionare”, se mai arată în comunicat.
”Responsabilitatea noastră nu se termină aici, ea abia aici începe”
Deputatul Silviu Vexler a anunțat, luni dimineața, pe contul său de pe o pagină socială, că agresorul a fost identificat.
”Persoana care a inițiat amenințările cu moartea și violul adresate doamnei Maia Morgenstern și familiei sale a fost identificată.
Responsabilitatea noastră nu se termină aici, ea abia aici începe”, a scris parlamentarul din grupul minorităților naționale pe rețeaua socială.