Parchetul General anunţă vineri că a reconstituit parţial traseul maşinii lui Dan Condrea înainte de producerea accidentului, inclusiv prin valorificarea unor înregistrări video surprinse de camerele de supraveghere stradală.
"În continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind accidentul rutier produs la data de 22 mai 2016, soldat cu decesul conducătorului auto, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au reconstituit parţial traseul dinaintea producerii accidentului de circulaţie, inclusiv prin valorificarea unor înregistrări video surprinse de camerele de supraveghere stradală", se arată într-un comunicat remis vineri Agerpres.
Precizarea Parchetului General vine după ce televiziunile au prezentat imagini luate de la o cameră de luat vederi, în care nu apare şi maşina condusă de Dan Condrea, ci doar o maşină a unui martor care a asistat la accident.
Tot în comunicatul publicat vineri, Parchetul General susţine că a dispus efectuarea unor analize ADN şi că au fost audiaţi o serie de martori.
Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident auto produs pe 22 mai pe un drum din judeţul Ilfov, în apropiere de localitatea Buftea.