Cea mai importantă modificare care este prevăzută în proiectul de lege este ca nimeni să nu se mai poată pensiona „la termen" înaintea împlinirii vârstei de 55 de ani, indiferent de anii de contribuție și vechimea lucrată, potrivit Ziarul Național.
Și chiar dacă „hățisul" legislativ actual ar trebui pus în „rezonanță" cu diverse alte legi speciale și cea a militarilor, strategii noii politici de pensionare sunt ferm deciși să facă tot ce este posibil pentru ca, de acum înainte, să nu se mai poată ieși la pensie, indiferent de structura în care lucrezi, decât atunci când faci 55 de ani.
Numai că, măsura cu siguranță va fi hulită de miile de cadre care deja și-au calculat „proiecțiile", bazându-se pe faptul că au intrat de la vârste fragede în sistem și au deja și câte 25 de ani vechime.
Însă, în același timp, sunt și tot mai multe păreri ale unor specialiști care susțin că este imposibil ca sistemul să mai poată să facă față ritmului din ultima vreme, în care ofițeri aflați la plină maturitate profesională au ieșit la pensie la vârste de până în 50 de ani.
Oamenii legii deja au reacționat pe pagina de Facebook arătându-și nemulțumirea.