Antena 3 CNN Actualitate Fostul director al CNADNR, Narcis Neaga, pus sub control judiciar pe cauțiune

Fostul director al CNADNR, Narcis Neaga, pus sub control judiciar pe cauțiune

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 23:32 23 Dec 2015 Modificat la 23:32 23 Dec 2015
agerpres_8160043.jpg
UPDATE - Procurorii DNA au dispus față de fostul director al CNADNR Narcis Neaga măsura controlului judiciar pe cauțiune în valoare de 300.000 lei, fiind cercetat pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Ştirea iniţială:

Fostul şef al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) Narcis Neaga a venit la DNA, miercuri, pentru a fi audiat în dosarul privind autostrada Sibiu - Orăştie.

Potrivit unor surse judiciare, Narcis Neaga a fost citat pentru a fi audiat în calitate de suspect în dosarul privind autostrada Sibiu- Orăştie.
   
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, l-a demis în 8 decembrie pe Narcis Neaga de la conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
   
Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat în octombrie o serie de nereguli la CNADNR privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită, şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale.

Lotul respectiv urmează să rămână închis până în luna iunie.

×
Etichete: CNADNR
x close