Premierul Mihai Tudose a cerut ministrului Apărării, Adrian Tuţuianu, ministrului de Interne, Carmen Dan, şi secretarului de stat din MAI Raed Arafat să acţioneze de urgenţă, în mod coordonat, în cadrul celulei de criză, pentru salvarea vieţii militarilor răniţi în accidentul care a avut loc joi seară în judeţul Argeş, scrie Adevărul.
"Ancheta este derulată de Parchetul Militar. Este important să se stabilească condiţiile în care s-a produs acest accident cu consecinţte deosebit de grave. Sunt 6 persoane aduse la Spitalul Militar din Bucureşti, dintre care două cu elicopterul, iar celelalte patru cu autosanitare. O să primiţi buletine de sănătate pentru fiecare persoană. Două persoane rănite au mai fost duse la Spitalul Militar din Braşov, iar una la Spitalul Militar din Argeş. În primul rând vom face o analiză a situaţiei, după ce vom avea şi primele concluzii ale parchetului. Viaţa personalului militar este cea mai importantă în acest caz", a declarat vineri dimineanţă, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu..
La rândul său, premierul Mihai Tudose a declarat că este în permanentă legătură cu instituţiile implicate în acţiunea de salvare a victimelor.
"Solicit ministrului Sănătăţii să pună la dispoziţia spitalelor în care vor fi internaţi militarii răniţi toate resursele necesare pentru a fi cât mai bine ingrijiţi. Am cerut şi ministrului Apărării Adrian Tutuianu, precum şi secretarului de stat din MAI Raed Arafat, să se deplaseze la locul accidentului pentru a coordona acţiunile de salvare. Suntem alături de militarii răniţi în acest cumplit accident şi le dorim multă sanatate", a precizat premierul Tudose.