Un bărbat de 46 de ani s-a împuşcat singur în burtă, în timp ce se ducea la o partidă de vănătoare de mistreţi în Prahova, la Cocorăştii Mislii.
Deşi bărbatul era vânător cu experienţă şi a lucrat în cadrul armatei, se pare că i s-a descărcat accidental arma din cauza unei manevre greşite, când a coborât din maşină.
Bărbatul şi-a sunat imediat prietenii care erau cu un alt automobil la câteva sute de metri distanţă şi aceştia au sunat la 112.
Mai multe echipaje ale Poliţiei şi ale Ambulanţei s-au deplasat la faţa locului şi l-au dus pe vânător la spital. Acesta este acum în afara oricărui pericol.