Antena 3 CNN Actualitate Locale Obiceiul unic în România, ținut cu sfințenie în Miercurea şi Joia Mare | Doar cei peste 60 de ani pot participa

Obiceiul unic în România, ținut cu sfințenie în Miercurea şi Joia Mare | Doar cei peste 60 de ani pot participa

Săptămâna Patimilor este plină de obiceiuri care diferă în funcție de regiune. În Săptămâna Patimilor, creștinii țin cu sfințenie la anumite tradiții și obiceiuri, atât la oraș cât și la sate.

Obiceiul unic în România, ținut cu sfințenie în Miercurea şi Joia Mare | Doar cei peste 60 de ani pot participa
Sursa foto: Freepik.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Mai 2024   •   22:19

Obiceiul "Păștenilor", tradiție păstrată cu sfințenie la Cugir și Vinerea. Este vorba despre un eveniment dedicat persoanelor în vârstă de 60 de ani. Au participat 64 de persoane, femei și bărbați. 

Persoanele care împlinesc în acest an vârsta de 60 de ani vor pregăti pâinea și vinul, care se vor transforma apoi în „Paști” și pe care le vor împărți în Noaptea de Înviere credincioșilor prezenți la slujbă.

Obiceiul este ținut cu sfințenie în Miercurea Mare în orașul Cugir și apoi în dimineața Joii Mari în localitatea Vinerea.

Istoricul obiceiului

Obiceiul "Păștenilor" a apărut, în anul 1948, în satul Vinerea, la inițiativa pe atunci a părintelui paroh Ioan Săbău, care a hotărât că pregătirea Sfintelor Paşti să fie făcută de persoanele care împlinesc în cursul acelui an 60 de ani şi care vor purta numele de "păşteni".

Obiceiul începe cu mult înainte de Săptămâna Mare când are loc întâlnirea celor care au împlinit vârsta de 60 de ani în decursul anului respectiv. La Vinerea, în cadrul întâlnirii se stabilește de comun acord de cei prezenți, o familie, de regulă mai înstărită, care va oficializa în decursul desfășurării evenimentului rolul de gazdă. În acest scop gazdă va aduce în gospodăria sa pâinea, vinul și vasele noi de brad în care vor fi pregătite Sfintele Paști care vor fi oferite celor prezenți în biserică în Noaptea de Înviere.

La Vinerea, în Miercurea Mare preotul merge la casa gazdei pentru a o sfinți și pentru a se face sfeştanie în gospodăria proaspăt zugrăvită.

Urmează Joia Mare, zi de mare sărbătoare, când de dimineață "păștenii" se adună la biserica din localitate, iar în frunte cu preotul pleacă la casa pășteanului care a deținut rolul de gazdă. Acolo la casa acestuia se va face o slujbă religioasă, se vor împărți lumânăriile frumos împodobite cu verdeață, iar după slujbă, pâinea se va de pune în desagi iar vinul într-un butoi nou de lemn pentru a fi dus la biserică.

Este momentul în care paștile sunt duse la lăcașul de cult de către alaiul format din prapori, preoți, oficialități și "păștenii" îmbracați în costume populare. În fața alaiului merg bărbații cu desagii cu pâine, iar în spate femeile cu ciuberele împodobite cu verdeață, urmați de ceilalți participanți, fie săteni, fie invitați ai lor.

La biserică se continuă slujba de sfințire a vinului și a pâinii care vor deveni Sfintele Paști, la finalul căreia fiecare persoană servește un pahar de vin şi o felie de cozonac, așa precum „feliile de viață”, le-au adus urcușuri sau coborâșuri. În decursul aceleași slujbe ei participă și la un parastas în memoria colegilor de generație care au murit înainte de a împlini 60 de ani.

×
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close