Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat astăzi că există o propunere a STB pentru majorarea prețului biletului de călătorie în București, de la 3 la 5 lei, dar nu a introdus cererea pe ordinea de zi a Consiliului General, pentru că municipalitatea vrea mai întâi restructurarea și optimizarea costurilor companiei de transport public.
Ciucu a precizat că solicitarea de majorare a tarifului a venit din partea STB, a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI), a Consiliului de Administrație, a Adunării Generale a Acționarilor și a managementului societății.
„Mai avem o solicitare pe care nu am pus-o pe ordinea de zi, momentan, din partea STB, din partea TPBI, din partea Consiliului de Administraţie şi din partea AGA a STB, a managementului societăţii, să crească biletul de la 3 la 5 lei”, a declarat Ciprian Ciucu.
Planul de reorganizare a STB
Edilul a explicat că, înainte de orice majorare de tarif, municipalitatea vrea să vadă măsuri concrete de eficientizare a companiei.
„Nu am pus-o pe ordinea de zi, pentru că mi se pare normal – şi bucureştenii cer – să existe restructurare la STB, pentru că în acest moment bugetul este foarte, foarte mare”, a spus acesta.
Potrivit lui Ciucu, procesul de reorganizare nu va afecta personalul de exploatare, respectiv șoferii, vatmanii și muncitorii.
„Va urma un proces de reorganizare, care nu se va atinge de şoferi, de vatmani şi de muncitori. Asta este ceea ce am agreat şi cu STB”, a adăugat primarul general.
Acesta a mai afirmat că o eventuală creștere a tarifului ar putea fi supusă votului doar după ce conducerea STB va demonstra că a început procesul de reducere și optimizare a cheltuielilor.
„Am zis că nu mi se pare corect, la nivelul oamenilor, să creştem biletul până nu vedem că există voinţă în cadrul managementului de a-şi optimiza costurile”, a declarat Ciucu.
El a precizat că discuțiile privind majorarea biletului durează de peste un an și jumătate și sunt însoțite de un studiu de suportabilitate.
„Este probabil ca, la cererea lor, după ce vom vedea că au început acest proces de optimizare, să supun votului CGMB, la cererea AGA şi a ADI TPBI, un proces de mai mult de un an şi jumătate în urmă, cu studiu de suportabilitate”, a mai spus edilul.