Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat condamnat, dat în urmărire naţională după ce a fost arestat la domiciliu | Legătura lui cu judecătoarea care se droga

Bărbat condamnat, dat în urmărire naţională după ce a fost arestat la domiciliu | Legătura lui cu judecătoarea care se droga

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți, județul Suceava, este dat în urmărire națională, fiind cercetat pentru evadare după ce nu a respectat arestul la domiciliu.

de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Apr 2024   •   17:17

Dosar penal pentru evadare pe numele mituitorului judecătoare din Suceava, prietenă cu interlopii, care a fost filmată în timp ce se droga. Bărbatul a dispărut fără urmă după ce a fost pus în arest la domiciliu. A fost trimis acasă, iar o zi mai târziu condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru lipsire de libertate, într-un dosar pe care chiar judecătoarea inițial îl avea la instanță.

După ce a fost condamnat, polițiștii au mers la domiciliul acestuia pentru a-l duce la penitenciar, însă se pare că bărbatul s-a făcut fără urmă. Acum, el este dat în urmărire generală, iar fotografia sa a fost postată deja pe site-ul Poliției Române și este căutat de către autorități.

Acesta a fost condamnat pentru că a lipsit de libertate un bărbat pe care l-a răpit ca în filme în 2016, dintr-un service auto și l-a bătut cu bestialitate.

Practic, el fusese acuzat pentru trei capete de acuzare, pentru constituire de grup infracțional organizat, pentru lipsire de libertate, dar și pentru camătă, însă celelalte două acuzări au căzut în instanță, așa că a rămas doar cea de lipsire de libertate.

Așadar, în clipa de față, bărbatul este căutat de către polițiști pentru a fi dus în penitenciar. Va ispăși pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare.

×
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close