Antena 3 CNN Actualitate Justiție Sebastian Ghiţă, la DNA Ploieşti. Deputatul a depus garanții mobiliare și imobiliare în contul cauțiunii de 13 milioane euro

Sebastian Ghiţă, la DNA Ploieşti. Deputatul a depus garanții mobiliare și imobiliare în contul cauțiunii de 13 milioane euro

1 minut de citit Publicat la 14:31 11 Apr 2016 Modificat la 14:31 11 Apr 2016
ghita.jpg
Foto: Agerpres

UPDATE - Deputatul Sebastian Ghiță, care s-a prezentat luni la sediul DNA Ploiești, a depus garanții mobiliare și imobiliare în contul cauțiunii de 13 milioane de euro stabilită de procurori în dosarul în care acesta este acuzat de mai multe infracțiuni, între care șantaj, folosire de informații nedestinate publicității și dare de mită, au declarat surse avocățești citate de Agerpres.

Potrivit acestora, procurorii vor analiza garanțiile depuse de parlamentar, urmând să se pronunțe asupra acestui aspect.

Sebastian Ghiță a stat în sediul DNA Ploiești timp de aproximativ o oră, iar la ieșire le-a spus jurnaliștilor că nu poate face declarații cu privire la speța în care este cercetat.

UPDATE - Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat, luni, la sediul DNA Ploieşti, pentru depunerea cauţiunii de 13 milioane de euro stabilită de procurori în dosarul în care acesta este acuzat de mai multe infracţiuni, între care şantaj, folosire de informaţii nedestinate publicităţii şi dare de mită.

Sebastian Ghiță a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor referitoare la cauţiunea impusă de procurori, la intrarea în sediul DNA Ploieşti, motivând că nu are voie să dea declaraţii.

.................................................

Deputatul Sebastian Ghiţă este aşteptat astăzi la sediul DNA Ploieşti, în ultima zi în care mai poate achita cauţiunea de 13 milioane de euro. Acesta trebuie să aducă acte de proprietate doveditoare, după ce procurorii au decis ca acesta să plătească o sumă impresionantă, drept cauţiune.

Sebastian Ghiţă este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat pentru dare de mită, şantaj şi cumpărare de influenţă.

Citiți și: Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar și nu scapă de cauțiunea de 13 milioane de euro

×
Etichete: Sebastian Ghita DNA
x close