Antena 3 CNN Actualitate Iohannis, la Miercurea Ciuc: „Dintr-o oarecare eroare, ați folosit steagul statului maghiar. Autonomia pe criterii etnice nu este de dorit”

Iohannis, la Miercurea Ciuc: „Dintr-o oarecare eroare, ați folosit steagul statului maghiar. Autonomia pe criterii etnice nu este de dorit”

1 minut de citit Publicat la 11:06 18 Iul 2017 Modificat la 11:06 18 Iul 2017
o_1blaagf56gb2ngj146i13khuj68.jpg
Foto: Agerpres

Președintele Klaus Iohannis a ținut să transmită, la dezbaterea cu aleşii locali din Covasna si Harghita, că autonomia pe criterii etnice nu este de dorit şi a sugerat politicinilor să renunţe la mesajele care ating sensibilităţi istorice.

”Nu le vom depăşi niciodată”, a spus Klaus Iohannis.

”Dintr-o oarecare eroare, ați folosit steagul statului maghiar. Și cu acela avem un parteneriat strategic, România-Ungaria, dar el nu se bazează pe relații etince sau interetnice, ci pe relațiile între două state vecine”, a spus Klaus Iohannis.

"Autonomia locală şi regională ajută, dar autonomia pe criterii entice nu este de dorit, pentru că ar inhiba dezvoltarea. La aceste concluzii s-a ajuns la nivel european, unde chiar se recomandă ca în cazul unei regionalizări să nu se realizeze delimitarea regională pe linia de delimitare etnică", a spus preşedintele.

Klaus Iohannis a făcut aceste declaraţii după ce preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, i-a cerut, în discursul său, autonomie pentru zona locuită preponderent de maghiari în Transilvania.

Președintele a vorbit și despre necesitatea unui dialog real între autoritățile centrale și cele din secuime, în debutul dezbaterii „Coerenţă şi transparenţă – exemple de bune practici la nivelul judeţelor Harghita şi Covasna”, cu reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţele Harghita şi Covasna.

”Din câte știu eu, au trecut mulți ani de când un președinte a pășit aici într-o vizită oficială. Așadar am ținut special să vin în această zonă minunată cu oameni puși pe treabă pentru a vă cunoaște. (...) Am venit să vă ascult cu foarte mare atenție. Sunt sigur că doar prin dialog și prin parteneriat autentic între reprezentanții de la centru și cei locali pot fi găsite soluții la dificultățile pe care le întâmpinați”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, întâmpinat cu imnul secuiesc la Miercurea Ciuc

Preşedintele Klaus Iohannis a început astăzi un turneu prin ţară cu o vizită în secuime, în judeţele Harghita şi Covasna. Se pare că şeful statului se pregăteşte deja pentru al doilea mandat la Cotroceni, printr-o ampla campanie de imagine, deși au mai ramas doi ani și jumătate până la alegeri.

Vizita de astăzi, în județele cu populație majoritar maghiară, ar putea aduce surprize. Liderul Ținutului Secuiesc i-a trimis deja o scrisoare președintelui în care îi enumeră revendicarile maghiarilor din zonă. 

×
x close