După cum puteți vedea, e vorba de o serie de fotografii cu copii îmbrăcați mult mai matur decât ar fi rezonabil, având ca bonus țigări sau pipe în mâini. Asta te face să te gândești la valoarea culturală a fumatului și la efectele sale devastatoare. Desigur, putem merge mult mai departe cu interpretarea și să ne gândim la influența negativă pe care adulții o au asupra celor mici.
Copiii care au făcut parte din proiect, având vârste cuprinse între patru și nouă ani, nu au avut țigări reale, cu tutun. Au fost folosite bucăți de brânză și de cretă, iar fumul a fost asigurat de bețișoare parfumate, care, evident, miros mult mai frumos și nu reprezintă niciun pericol. Poți vedea mai multe lucrări ale artistei pe site-ul personal sau pe Facebook.
sursa: Youtube