Timp de 46 de ani,între 1520-1566,Europa a privit cu groază cum Imperiul Otoman,condus de Suleyman I (pentru occidentali – Magnificul,pentru turci-Legiuitorul),înregistra victorie după victorie,ajungând pentru prima dată sub zidurile Vienei în 1529. Ajuns la bătrâneţe,sultanul a pornit o ultimă mare campanie pentru a-l supune pe Maximilian de Habsburg,care pretindea Ungaria otomană.
În iarna anului 1566 în Imperiul Otoman s-a dat ordin de mobilizare a trupelor pentru campania din vară,care avea drept ţintă Viena. Sultanul în vârstă de 71 de ani urma să conducă personal marea oaste,însoţit de marele vizir Sokollu Mehmet Paşa.
Bătrâneţea lăsase urme adânci pe corpul lui Suleyman:picioarele umflate de gută,trupul îndoit,faţa palidă pe care şi-o ascundea cu ruj (se parea că suferea şi de cancer intestinal). Medicul său personal,evreul Moise Hamon,i-a administrat o perioadă opiu pentru a-i reduce durerile,însă colegii săi musulmani au interzis acest tratament din motive religioase.
În aceste condiţii,Suleyman pleacă din Istanbul în fruntea armatei la 1 mai 1566. Falnicul armăsar pe care l-a călărit la ieşirea din capitală a fost repede înlocuit cu o caleaşcă şi apoi cu o litieră. Când traversa localităţi mai importante sau doar pentru a infirma bârfele,îşi relua locul în şa. Lângă Belgrad,şezând pe tronul său de aur,l-a primit pe Ioan Sigismund Zapolya,regele Ungariei şi adversarul lui Maximilian de Habsburg. În aceeaşi manieră ce trăda adevăratele suferinţe au fost primiţi şi solii regelui Franţei,Carol IX.
Continuarea, pe Historia.ro.
