Antena 3 CNN Actualitate Inedit Misterul movilelor de la Șona, de lângă Făgăraș

Misterul movilelor de la Șona, de lângă Făgăraș

1 minut de citit Publicat la 09:15 31 Mar 2017 Modificat la 09:15 31 Mar 2017
o_1bchfv9u01fdn1re819tn1cp41hbb8.jpg
foto: captura Youtube/ Daniel Roxin

Cele opt movile din sat, unele dintre ele înalte de aproape 30 de metri, sunt aşezate pe două şiruri, în ordinea mărimii, şi se spune că ar fi fost ridicate de către daci .

Movilele de la marginea satului Şona sunt încă o enigmă şi numai legendele ne oferă informaţii, zona nefiind exploatată prea mult de către cercetători, ci mai degrabă de către vânătorii de comori. Satul Şona se află la cinci kilometri de Făgăraş, iar de curând, în centrul municipiului a fost montat şi un indicator, care indică direcţia spre obiectivul, care este destul de puţin cunoscut chiar şi de către localnici.

Din păcate, cu toate că s-ar putea scoate bani frumoşi din exploatare acestui mit, locul nu este aproape deloc promovat de către autorităţi, ci mai degrabă de cei care ajung din întâmplare în zonă şi îşi invită şi prietenii să încerce aventura. Sunt opt movile, care ating aproape câte 30 de metri înălţime, dispuse pe două şiruri, aşezate în ordinea mărimii. Una dintre legende spune că piramidele au fost ridicate pe vremea dacilor, iar în măruntaiele movilelor s-ar găsi chiar şi nişte comori.

Piramidele domină satul, iar localnicii îi numesc guruieţi, adică ridicătură de pământ. Cercetătorii au comparat deluleţele de la Şona cu tumulii în care erau îngropate căpeteniile celte sau scite, mai ales că aceste popoare au traversat şi teritoriul României.

Continuarea, pe Adevărul.

 

×
x close