Câtă vreme tatăl ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-a aflat la putere, Lica Gheorghiu a trăit ca o vedetă hollywoodiană. Râvnind cu orice preţ statutul de vedetă a filmului, ea s-a implicat şi în luptele de culise, solicitând să fie inclusă în distribuţia unor filme şi cerând regizorilor să renunţe în schimb la alte prezenţe feminine despre care credea că ar fi putut-o eclipsa.
Rată de promovare uluitoare la BACALAUREAT. Vezi REZULTATELE pe județe
„Nu e talentată, dar e tare-n tată“. Asta se spunea în epocă - pe la colţuri, evident - despre Lica Gheorghiu, fata cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Aşa cum Elena Ceauşescu s-a crezut mai târziu „savant de renume mondial“, Vasilica Gheorghiu - aşa cum o chema în acte - s-a visat actriţă de cinema. După ce şi-a abandonat studiile economice la Moscova, poziţia tatălui i-a asigurat, evident, statutul de vedetă a filmului românesc, ea fiind impusă în distribuţia mai multor filme importante ale epocii.