Sonda sortită pieirii a fost lansată de o rachetă Falcon 9 de la baza Vandenberg din California.
Este prima încercare din istoria umanității de a schimba traiectoria unui corp ceresc.
Datele colectate în timpul misiunii vor stabili dacă este, într-adevăr, posibil să se devieze prin mijloace balistice un asteroid care ar amenința Pământul.
"Misiunea DART va modifica perioada orbitală a asteroidului Dimorphos cu foarte puțin, și asta este tot ce trebuie făcut în cazul în care un asteroid (periculos pentru Terra, n.r.) este descoperit cu mult înainte", a precizat Kelly Fast, de la Biroul de coordonare a apărării planetare din cadrul NASA.
Faceți cunoștință cu Dimorphos
Sonda DART (Double Asteroid Redirection Test) va naviga către un sistem binar de asteroizi, țintindu-l pe cel mai mic, Dimorphos.
Dimorphos este o bucată de rocă stelară de 160 de metri lățime care orbitează în jurul unei alte bucăți de materie cosmică, mai mare, cu diametrul de 780 de metri, numită Didymos (imaginea următoare).
Savanții au calculat că, în cazul unui impact cu Pământul, obiectele cosmice de mărimea lui Dimorphos pot provoca distrugeri de câteva ori mai mari decât explozia unei bombe nucleare clasice.
Asteroizii cu dimensiuni liniare începând cu 300 de metri pot provoca distrugeri la nivel continental iar cei mai mari de 1 kilometru au capacitatea de a genera efecte la nivel global.
După lansarea de miercuri, DART se va înscrie pe orbită în jurul Soarelui.
În septembrie 2022, sonda ar urma să intercepteze asteroidul mai mic al sistemului binar. DART se va afla atunci la peste 10,7 milioane de kilometri de Pământ.
Un "glonț" terestru va lovi o țintă cosmică mare cât două stadioane
DART se va zdrobi de Dimorphos la o viteză de aproximativ 6,6 kilometri pe secundă, în demersul de a-i modifica asteroidului viteza orbitală cu o fracțiune de milimetru pe secundă și a-i altera, astfel, orbita.
În ciuda modificării mici aduse traiectoriei, un astfel de efect ar putea fi suficient pentru a îndepărta un eventual pericol de Pământ.
Trebuie precizat că, în prezent, sistemul dual Dimorphos - Didymos nu prezintă un pericol real de impact cu Pământul iar coliziunea cu DART nu va schimba această situație.
BBC notează că în urmă cu 16 ani Congresul SUA a însărcinat NASA să descopere și să monitorizeze asteroizii situați în apropierea Pământului, cu diametre mai mari de 140 de metri.
Nu există, momentan, asteroizi în această categorie care să amenințe Pământul însă trebuie precizat că doar aproximativ 40% dintre aceste corpuri cerești au fost descoperite.
Imapctul dintre DART și Dimorphos va fi filmat de LiciaCube
Pe sonda DART este amplasată o cameră video numită Draco, grație căreia sonda se va alinia pe traiectoria corespunzătoare de impact cu Dimorphos.
Cu 10 zile înainte de ciocnirea cosmică, DART va lansa un mic satelit italian, numit LiciaCube, al cărui rol este să transmită pe Terra imagini ale impactului și ale efectelor acestuia: norul de particule și craterul creat pe asteroid.
Eventuala modificare a traiectoriei lui Dimorphos va fi măsurată cu telescoapele de pe Pământ.
O alterare estimată de 1% a orbitei va putea fi detectată în săptămânile sau lunile următoare impactului.
Trebuie precizat că este vorba despre orbita lui Dimorphos în jurul lui Didymos.
Măsurătorile vor fi indirecte, pe baza diminuării luminii reflectate de Didymos atunci când Dimorphos se interpune între asteroidul mai mare și observatorii de pe Pământ.
› Vezi galeria foto ‹
Filmele catastrofice în care asteroidul este deviat de pământeni
Decada '90 din secolul trecut a consacrat mai multe producții cinematografice de la Hollywood, în care omenirea este salvată de la distrugere prin modificarea orbitei unui asteroid sau unei comete care se îndreaptă spre Terra.
În Deep Impact (Impact nimicitor, cu premiera în 1998, regia: Mimi Leder) NASA încearcă să distrugă o cometă ce se îndreaptă spre Pământ amplasând o bombă nucleară de mare putere în miezul solid al acesteia.
Misiunea aproape că eșuează: explozia nucleară reușește doar să dubleze pericolul, pentru că miezul se rupe în două.
Filmul este cu happy ending parțial, însă ideea cu care rămâne spectatorul este că arma cea mai distructivă creată vreodată de om s-ar putea să nu fie eficace împotriva "artileriei" cosmice create de natură.
În Armageddon (1998, regia: Michael Bay), este vorba de un asteroid imens, aflat, de asemenea, pe o traiectorie de impact cu planeta noastră.
Fantezia scenariștilor a mers mai departe, pentru că, în locul astronauților, NASA recrutează o echipă de petroliști experți în forări submarine, condusă de Harry Stamper (Bruce Willis).
Misiunea acestora este să sape un puț suficient de adânc în interiorul asteroidului, pentru ca explozia bombei nucleare de mare putere să-l rupă în două și să propulseze cele două fragmente pe traiectorii care evită coliziunea.
În mare, situația imaginată este similară unui "biliard cosmic", însă în locul loviturii care propulsează două bile în colțuri opuse, pământenii fac apel la o explozie atomică.
Fereastra de oportunitate e foarte mică: explozia trebuie declanșată atunci când asteroidul este suficient de departe de Terra pentru ca fragmentele generate să evite planeta noastră.
