În urmă cu două sute de ani, într-o noapte de toamnă pâcloasă, prinţul sârb, Milan Obrenovici, a îngropat o comoară uriaşă, într-o peşteră din Munţii Mehedinţi. Trei sute de soldaţi şi 80 de cai au dus, pe potecile abrupte, jumătate din tezaurul Serbiei, pe care prinţul fugar îl punea la adăpost de fratele său, cu care se duşmănea. Ajutat de meşteri italieni şi de un boier craiovean, pe a cărui frumoasă fată o luase în căsătorie, prinţul a zidit o peşteră uriaşă din inima muntelui, în care şi-a ascuns aurul, podoabele scumpe, giuvaerurile pline de nestemate, mantia princiară, ba chiar şi coroana şi sabia de domnitor.
Ucis de turci, la porunca fratelui său, locul şi planul de îngropare a comorii i-au rămas boierului craiovean, socrul său, care înainte să-şi dea, şi el, obştescul sfârşit, le-a zidit într-o firidă a casei. Moartea celor doi n-a îngropat, însă, şi povestea comorii. De-a lungul istoriei, pe urmele ei au pornit zeci de împătimiţi. Găsită în firida de piatră, harta ascunzătorii a dispărut, nu înainte să ajungă la câţiva vânători de comori, de la simpli ţărani, la gradaţi, mai mici sau mai mari, ai Securităţii lui Ceauşescu.
Continuarea, pe formula-as.ro.
