La 1 aprilie 1941, aproximativ 2.000 de români paşnici, femei, copii, bătrâni, au fost mascraţi la Fântâna Albă de trupele sovietice în timp ce încercau să treacă graniţa în România. Incindentul de la Fântâna Albă a fost numit „Kathyn-ul românesc“ şi a rămas în memorie prin atrocităţi, cruzimea execuţiilor şi numărul mare de morţi.
La 26 iunie 1940, în urma pactului Ribbentrop-Molotov încheiat între Germania Nazistă şi Rusia Sovietică, România a pierdut Basarabia şi Bucovina de Nord, teritorii abia câştigate de ţara noastră în anul 1918, după Primul Război Mondial. Practic cele două provincii româneşti au fost cedate URSS. Era vorba de un teritoriu locuit de 3 milioane de locuitori, majoritatea români cedat sovieticilor. Noua frontieră care a rupt din nou Bucovina a lăsat de ambele părţi ale graniţei familii despărţite de numai câţiva kilometri. La un an de la acest rapt teritorial, pe 1 aprilie 1941, 3.000 de români nevinovaţi, bărbaţi şi femei, copii, sugari şi bătrâni au fost măcelăriţi la Fântâna Albă, de trupele sovietice, în timp ce încercau să se întoarcă la rudele şi familiile lor rămase în România, de cealaltă parte a graniţei. Acest masacru abominabil a fost numit ”Katyn-ul românesc“, o faptă cumplită care a rămas în memoria multor bucovineni.
Masacrul de la Fântâna Albă, în Bucovina de nord, a avut însă un preludiu trist.
Continuarea, pe Adevărul.
