Antena 3 CNN Actualitate Inedit Ce i s-a întâmplat unui român într-un tren din Japonia. „Controloarea a îngenuncheat graţios în faţa mea”

Ce i s-a întâmplat unui român într-un tren din Japonia. „Controloarea a îngenuncheat graţios în faţa mea”

1 minut de citit Publicat la 21:37 05 Sep 2017 Modificat la 21:37 05 Sep 2017
o_1bp9jvi44j0qjqnorc16ge12918.jpg
Foto: pixabay.com

O experienţă trăită de un român în cursul unei călătorii pe tărâm nipon arată de ce Japonia este considerată ţara cu cel mai înalt standard de civilizaţie din lume. 

Adrian Alui Gheorghe (59 de ani), scriitor din Neamţ, a postat recent, pe contul său de Facebook, sub forma unei note de călătorie, câteva observaţii împărtăşite de un prieten care a avut ocazia să viziteze Japonia, însă s-a urcat într-un tren greșit, având un bilet mai ieftin.

„Stăteam comod în scaun, când a venit controloarea. S-a uitat la bilet, după care, printr-un gest graţios a îngenuncheat în faţa mea. Am înlemnit! Şi-a cerut scuze! Mi-a explicat în engleză că am greşit trenul. S-a uitat pe o minusculă tabletă electronică, spunându-mi că trebuie să cobor peste cinci minute, şi peste alte trei voi avea tren, conform cu biletul meu. Şi mi-a restituit biletul, zâmbind, ţinându-l cu ambele mâini. Şi iar şi-a cerut scuze. După care s-a ridicat, a făcut o plecăciune şi a plecat, cu paşii aceia mărunţi şi graţioşi pe care îi vedem în filmele lor“.  

Un prieten japonez i-a explicat românului că femeia a îngenuncheat în faţa lui pentru că e semn de mare impolitețe în Japonia să-i vorbești cuiva de sus. De asemenea, biletul înapoiat cu ambele mâini e alt semn de politețe. ”Un lucru se oferă doar cu ambele mâini”, a spus acesta.

 

×
x close