Antena 3 CNN Actualitate Hai să-l ajutăm pe David! La 3 ani suferă de leucemie, iar tratamentul său nu se mai găsește în România

Hai să-l ajutăm pe David! La 3 ani suferă de leucemie, iar tratamentul său nu se mai găsește în România

1 minut de citit Publicat la 22:02 07 Mar 2018 Modificat la 22:02 07 Mar 2018
o_1c810rl9ptvt1net10p11une1qtf8.jpg

David Cristian Pătru are doar 3 ani, însă suferă de o boală cruntă - leucemie limfoblastică acută, de tip B. De trei săptămâni se află pe un pat de spital, însă tratamentul de care depinde viaţa lui nu se mai găseşte în România.

David va trebui să stea un an în spital pentru a face chimioterapie şi alte tratamente de care organismul lui are nevoie pentru a lupta cu boala.

„David este slăbit acum, îmi spune mereu că are dureri de oase. Am înţeles că este un lucru normal pentru boala pe care o are. Va trebui să stăm un an în spital, dar ne-au spus că dacă el răspunde bine la tratament, este posibil să ne lase să plecăm pentru o săptămână-două acasă, dar mai durează până atunci. După un an, va trebui să urmeze alte tratamente de întreţinere. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece cu bine peste acest an“, a spus mama băieţelului, Cristina Ionela Pătru, din Caracal, județul Olt.

Tratamentul de care depinde viaţa lui David nu se mai găseşte în România. Aşa că pentru părinţi şi pentru medicul micuţului a început lupta pentru procurarea tratamentului necesar chimioterapiei.

În plus, părinţii copilului trebuie să suporte costurile, iar posibilităţile lor financiare sunt foarte reduse. Aşa că au luat decizia ca tatăl lui David să se întoarcă în Anglia la muncă pentru a putea cumpăra tratamentul fiului său.

„Ni s-a spus că acest tratament nu se mai găseşte în România. Ni s-a dat reţeta pentru că trebuie să îl căutăm şi să îl cumpărăm noi. Doamna doctor ne-a spus că ne ajută şi dumneaei să îl găsim. Soţul o să plece din nou în Anglia pentru că aici nu avem niciun venit, iar eu o să stau cu copilul în spital. O să caute tratamentul şi acolo“, a mai spus mama, conform Gazeta de Sud.

Toţi cei care vor să îl ajute pe David pot dona orice sumă de bani în CONTUL deschis în LEI – RO73 BRDE 445S V382 1960 4450, titular Ionela Patru (mama lui David).

CONT EURO RO63 BRDE 290S V696 9521 2900 Patru Dumitru (tatăl).

×
x close