Antena 3 CNN Actualitate Dragnea "a dat ban" celor care au îndrăznit să comenteze pe pagina sa de Facebook

Dragnea "a dat ban" celor care au îndrăznit să comenteze pe pagina sa de Facebook

1 minut de citit Publicat la 17:34 13 Feb 2016 Modificat la 17:34 13 Feb 2016
DRAGNEA.jpg
foto: Facebook
Adrian Moraru, director adjunct al Institutului pentru Politici Publice, a afirmat sâmbătă că liderul PSD, Liviu Dragnea, a şters mii de comentarii şi a blocat utilizatorii de Facekook care au comentat pe pagina sa pe tema legii defăimării.

"Liviu Dragnea este mult mult mai agresiv în a combate orice părere contrara cu a lui chiar şi prin comparaţie cu Victor Ponta. Să mă explic: nu numai că a şters mii şi mii de comenturi la postarea despre legea aia aberantă, dar a dat ban tuturor celor care au îndrăznit să comenteze. După cum se poate vedea nu mai pot să postez pe pagina sa, nici să dau like la vreun comentariu. Asta nu s-a întâmplat cu Victor Ponta deşi comentariile de atunci erau mai incomode", a afirmat Moraru pe pagina sa de Facebook.

Potrivit directorului adjunct al IPP, comentariul pentru care a fost blocat pe pagina liderului PSD a fost: "E grea politica la Bucureşti. Nu se compară cu cea de la lixandria".

Preşedintele PSD a afirmat, tot sâmbătă, că proiectul de lege privind defăimarea "a stârnit un val de injurii la adresa sa" şi că îl "încearcă o tristeţe" din cauză că ''nimeni nu a avut răbdarea să citească noile modificări ale legii''.

"Le mulţumesc tuturor celor ce s-au exprimat, fiecare după cum a putut, în legătură cu această lege. E dovada ca libertatatea şi demnitatea preocupă societatea românească într-o măsură sănătoasă. Societatea îşi măsoară, din când în când, limitele de expresie şi de toleranţă. Iar această lege ne ajută, la urma urmei, să devenim mai toleranţi", afirmă Liviu Dragnea.

În ultimele zile preşedintele PSD s-a confruntat, pe pagina sa de Facebook, cu un val de opinii critice la adresa iniţiativei sale. Dragnea a ales să şteargă cea mai mare parte a acestor postări, păstrându-le pe cele pozitive.

×
x close